Eutanasia

Ar trebui aprobata. Si nu la cererea bolnavului, pentru ca bolnavul este uneori atat de bolnav incat sa nu mai stie nici asta.
Ar trebui ca atunci cand lucrurile nu mai pot merge decat in jos, doctorul sa isi exercite dreptul legal de a omori omul.

Da,da,da, doctorul poate gresi. Da, poate gresi. Dar ce rost are sa ii dai antibiotice si vitamine unui om ca sa mai traiasca intr-un chin din ce in ce mai mare maxim cateva luni? Ce rost are? Ce rost are sa ii faci asta unui om de 84 de ani pentru care este un chin maxim si sa il tii in fund. Si care nu poate singur nici sa stea in fund. Ce rost au toate astea? Ce rost are sa tii in viata un om plin de escare, pentru care fiecare zi de viata in plus inseamna o escara in plus si agravarea celor existente?

Ce rost are???

De ce mor din greseli tampite oameni tineri si sanatosi si in forta, iar unii batrani sunt condamnati sa traiasca asa? De ce?

.

E atat de ciudat sa fie frati-miu a 10-a. Ba chiar a 11-a, ca a terminat a 10-a. Mi se pare ca e mic si trebuie protejat si nu are cum sa fie aproape major. Nu are cum. Apoi imi amintesc cum eram eu la varsta lui. Cum mi se pareau baietii de varsta lui cand eu eram de varsta lui....
Incredibil. Frati-miu e om mare, are scuter, are gagici, se imbata...

Ma intreb cum o sa fie cand copilul meu o sa fie om mare. Incredibil o sa fie, pun pariu.

Pentru Cristinuta

Urmeaza un moment de cultura. Adica va voi scrie o poezie minunata. Cea mai sensibila poezie. E scrisa de bunicul meu din partea tatalui, iar titlul ei este titlul postului. Cititi, aprobati si lacrimati. Multumesc. :))


Fetita dulce si frumoasa,
Prezenta ta-i lumina-n casa,
Iar ochii tai, senini ca cerul,
Ascund din viata ta misterul.

Cu zambetul tau luminos,
Aduci in inimi cald prinos,
Si nu stiu care e misterul
Ca rasu-ti lumineaza cerul.

Ca esti frumoasa si cuminte
E greu sa le prinzi in cuvinte,
Esti bucurie pentru noi,
Esti soarele ce-alunga ploi.

Eu iti doresc, in viitor,
Sa n-ai in viata nici un nor,
Sa-ti fie calea luminoasa,
S-ai numai bucurii in casa.



Bunicul meu, pe langa ca mi-a scris poezia asta (pentru mine, ca in general a scris tone de poezii), imi tot repeta ca viata e minunata. Stiti, el n-a mai iesit din casa de 3 ani. Si de vreo 4-5 luni nu a mai iesit din dormitor. Si totusi e recunoscator pentru fiecare clipa. Si spune mereu ca viata e minunata. Asa cum e ea.
Si stiti care e sfatul pe care mi-l da cel mai des: "Fata mea, sa ai grija de tine! Dar sa ai grija de tine cu responsabilitate, caci daca tu nu ai grija de tine nimeni nu are."

23

E bine la 23. E cel mai bine de pana acum. Anul asta m-am simtit iubita. Si fericita. Si apreciata.
Si fericita, hai sa ma repet. Ca am obtinut tot ce mi-am dorit pana acum. Si pentru ca viitorul suna cum vreau eu sa sune. Adica bine.

Blogul l-am redeschis in primul rand pentru ca altfel trebuia sa fac altul pentru facultate.
Si in al doilea rand pentru ca mi-a trecut depresia. Incerc sa cred ca totul are un scop in viata. Si ca din orice avem de invatat ceva. Deci sa invatam.

Daca tot sunt eu emo, poate reusesc sa va fac si pe voi :P

Am vorbit cu bunica mea. Bunica mea care nu are Alzheimer. Dar are alte boli. Cam multe. Si in plus are grija de bunicul meu care are Alzheimer si face pe el.
Bunica mea mi-a zis ca e urata batranetea, ca si in tinerete te mai dor chestii, dar in tinerete te lupti si privesti altfel la ziua de maine. Ca in tinerete crezi ca iti mai poate aduce si altceva. Dar ca si acum, la batranete, spera ca daca vine vara si iese soarele se mai potolesc macar durerile de oase.
Ma gandeam in clipa...in clipele alea...e ceva mai mult decat mila. Mai mult decat durere ca iti vezi bunicii asa. Ma gandeam: "cum pot ei sa continue sa lupte?" De fapt cred ca e simplu. Bunica continua sa lupte pt ca nu vrea sa ni-l lase pe bunicul pe cap. Sunt convinsa ca la cateva luni dupa ce va muri el, va muri si ea. E ca o certitudine. Asta, bineinteles, daca nu moare de oboseala si extenuare inainte. I-a iesit la analize ca e pur si simplu nemancata. Subnutrita....


Bunica cealalta, alzheimerizata. E bunica care m-a crescut. Ii promiteam mereu ca din primul salariu o sa-i iau haine. Mergeam cu ea la coafor. Mergeam in parc. O iubeam nespus. Acum n-a mai ramas nimic din ea. Mi-e greu sa o vad pentru ca ma simt prost ca nu o pot iubi. Nu o pot mangaia. Nu pot intelege cum a putut ajunge asa. La inceputul bolii era pur si simplu rea. Din cauza bolii am aflat mai tarziu. Atunci m-am departat de ea si acum e ca o straina.
Sincer, oricat de urat si groaznic suna asta, ma gandesc mereu ca din cauza ei ai mei traiesc in stres, din cauza ei probabil ca multi ani de acum inainte ai mei nu vor mai avea un concediu ca lumea. De parca ar fi vina ei. Stiu ca nu e vina ei si totusi nu pot alunga gandurile astea. Cateodata nu pot intelege pur si simplu cum poate sa nu sufere dupa bunicul. Cum poti sa traiesti 56 de ani langa cineva si apoi sa uiti pur si simplu ca a existat. Cum o fi?
Bunicul alzheimerizat macar e docil si multumeste si apreciaza fiecare pahar cu apa. Si ne spune mereu ca viata e frumoasa asa cum e. Imi saruta mainele de cate ori ajung acolo, fara sa stie ca sunt nepoata lui, ci doar pt ca m-am dus la el.
Nu pot intelege cum tocmai bunica ce m-a crescut a ajuns rea si neajutorata. Probabil ca totusi isi da seama de neputinta ei de a-si aminti si asta o frustreaza si o inraieste...

Batranetea e cumplita. Alzheimerul e groaznic. Traiesc totusi cu gandul ca poate macar bolnavul e ok...macar unii. Macar cei ce nu sunt frustrati si rai...
Ma intreb care e mecanismul....care e mecanismul care te face sa zambesti cand stai in pat si faci pe tine si care e ala care te face sa fii rau cand copilul tau nu mai stie ce sa-ti faca, cand sotul tau era atat de bolnav si totusi avea atata rabdare cu tine....

Sper ca Alzheimerul sa dispara. Sper sa ii gaseasca cineva antidotul. Nu de alta, dar batranetea se pare ca poate fi destul de mizera si fara boala asta. Boala asta e prea mult..

Si acum, poate ca o imagine ma va ajuta sa imi pup bunica data viitoare cu mai multa convingere:

Vise

Am mai spus ca eu am cele mai cretine vise. Cele mai. Visez numai chestii irationale teoretic.
Cam 2 vise au fost altfel.
Primul, dupa ce a murit nasa magda, o perioada am tot visat ca eram la ea in casa si mancam branza si beam cafea. Apoi, am visat-o spunandu-mi ca pleaca pe un alt taram, ca nu ne mai putem vedea, dar ca ma binecuvanteaza si imi doreste o viata minunata. De atunci nu am mai visat-o niciodata, desi as vrea. Erau genial de reale visele cu bautul cafelelor.
Apoi acum. L-am visat spunandu-mi sa-mi botez baiatul cu numele lui. Si eu i-am zis ca da, daca imi promite ca nu ii vor placea motoarele. Si el a ras si a plecat. Helau. Am nevoie de o continuare a visului. Ar fi de folos confirmarea aia cu "nu ii vor placea motoarele. nici macar bicicletele". Ok?

Spooky. Mai spooky e ca am realizat ca nu am mai vorbit de mai bine de 3 ani!!! Ultima data cand am vb mi-a zis ceea ce m-a facut sa fiu cu prietenul meu. De atunci nu l-am mai vazut pe mess niciodata. Si nici nu i-am simtit lipsa. Dar zau, acum ma intreb de ce dupa discutia aia m-a trecut pe invisible? Si de nu mi s-a facut dor de el pana acum?
La naiba.

Viata e scurta si ciudata si poate ca chiar ar trebui ca mereu sa ne gandim ca poate e ultima data cand vedem o persoana si avem posibilitatea sa...o apreciem.
Doar ca nu imi dau seama cum se face asta fara sa ajungi emo si cu venele taiate.

Dar sper sa descopar.


LE: eu vreau sa il visez pe bunicul. mi-e dor de el. si vreau sa il visez. si pe el nu il visez.

Eu cand o sa fiu mare o sa fiu judecator!

In puii mei, ce usor judecam! Ce usor blamam! Sambata noaptea a murit un cunoscut in accident de motocicleta. Un cunoscut cu care nu stiu de ce nu am fost prietena niciodata, pentru ca el m-a ajutat mult candva si eu il respectam. Si il consideram un om foarte bun, ceea ce a fost.
Am aflat aseara si de cand am aflat nu ma pot gandi la altceva. Am ajuns azi la serviciu si nu radeam ca de obicei, nici nu zambeam. Desi altfel as fi avut o zi buna la serviciu. Am fost intrebata ce am si am zis. Am fost intrebata cum a murit si am zis!
Patru (4!!!!) persoane mi-au zis: "ah, da, am vazut stirea, am zis : "ce bine ca a murit inca un nebun inconstient cu motocicleta". Evident, m-am suparat. Evident, imi venea sa le mut dintii din gura. Evident, imi venea sa dau cu ei de pamant.
Si apoi m-am gandit ca si eu inainte ma gandeam ca astia care mor pe motor si-o cauta cu lumanarea. Nu as fi gandit niciodata ca e bine ca cineva moare, insa ma gandeam pur si simplu ca si-o cauta.
Totul s-a schimbat de cand frate-miu care are 16 ani are un scuter. Si de cand frati-miu viseaza motoare. Si viteza.
Si de cand stiu ca nimeni nu merita sa moara. Nimeni (ok, nu vorbim despre criminali si violatori aici,da?!?) Si de cand vad ca moartea nu alege. Ea vine cand i se scoala.
Poate v-ati fi gandit ca Mile Carpenisan "merita" sa moara din cauza unei grenade,nu? Nu a unui furuncul!

Deci in puii mei, oameni buni, cum dracu puteti sa va bucurati ca a murit un om pe care nu il cunoasteti? Stiti voi cum era omul ala? Stiti cat de mult ii placea sa ii ajute pe altii? Stiti ca era bun sau rau? Stiti in ce conditii a murit pe motocicleta aia?

Voi, cuvant_urat, nu meritati sa muriti cand treceti strada prin locuri nepermise? Sau chiar pe rosu? Voi nu meritati sa muriti cand fumati? Si cand stati in Bucurestiul asta poluat in loc sa mergeti pe un deal sa cresteti vaci si sa cultivatii morcovi eco? Voi nu meritati sa muriti mah?

Ca toti suntem fara de greseala. Si doar altii merita sa pateasca nenorociri. Ca ei nu isi apreciaza viata.

Ia hai sa ne gandim mai mult inainte de a spune chestii d'astea. Ca asa cum va spune Popa maine in discursul pe care l-am auzit un pic cam prea des in ultima vreme, numai Dumnezeu e fara de greseala.

Cat tu...sper ca la locul cu verdeata amintit de acelasi Popa au Cola si LM. Parca LM era...


Si totusi, cum puii mei sa te bucuri ca a murit? Motociclistii cel mult isi fac rau lor. Si-o cauta ei cu lumanarea. Zau ca nu am auzit pe nimeni sa fie calcat de motocicleta. So what the fuck? Cum sa urasti niste oameni? Pe motociclete le urasc si eu sincer. As lua acum un ciocan si zau de s-ar mai alege ceva de scuterul lui fratelo. Nimic nu ar mai ramane daca ar fi dupa mine. Dar cu motociclistii ce pana mea aveti? Ce va fac? Pai eu una sper sa va calce atunci cand traversati prin locuri neregulamentare.
Ba nu, sunt proasta. Nu vreau sa faca asta pt ca ar cadea si s-ar lovi si ei. Si, evident, nu ar merita asta.

Ce?

...or vedea majoritatea femeilor la Brad Pitt si Leo DiCaprio?
Nu pot intelege! Intre astia cand aveau 25 de ani si Al Pacino acum eu l-as alege pe Al Pacino fara urme de indoiala.
Ca sa nu mai vorbim de George Clooney. George Clooney va fi sexi oricand. Sunt sigura de asta. Desi e trist cat de mult a imbatranit in ultimul timp, totusi tot bun ramane. Pe cand Pitt asta...ce o vedea Angelina la el? Angelina ar merge cu Clooney. :D
PAcino merge cu Barbara Streisand care e interesant fara sa fie bucata. Ca si el.

Gata, ma bucur ca am lamurit aceste aspecte. Pitt poa' sa se cupleze cu DiCaprio. I don't care.

Prietenie....

...e atunci cand eu imi vad de treaba mea si tu imi ceri sa iti torn cola in pahar, actiune ce presupune sa las treaba mea, sa ma deplasez pana la cola, sa o torn in pahar, sa-ti duc paharul pe birou si apoi sa duc cola la loc.
Si eu, desi ma enervez si imi imaginez ca iti torn cola in cap, nu am chef sa iti zic cateva de dulce si sa ne certam, asa ca ma duc si fac ce m-ai pus sa fac, doar pentru ca nu am chef sa iti explic ca esti nesimtita.
Si apoi tu zici multumesc si eu iti zambesc. Si zambesc frumos si sincer.
Deci asta e prietenie. Adevarata.

Vreau sa invat sa mint. Imi doresc foarte tare asta. Sa mint frumos. Sa mint in fata. Sa zambesc si sa pup atunci cand vreau sa omor pe cineva.
Sa am tact. Sa fiu diplomata.

Pare sa ajute asta in viata.